luni, 15 iulie 2019

Revelații


                                Lui Rareș
Din al simțirii adăpost,
Un vers târziu își face rost;
E-n fapt de zori și din grădină
Te-adoarme-un zumzet de albină.

Laleaua – trist – sub raza bolții,
Cutează să-și arate ... colții.
Adie-un vânt de primăvară
Și te zorește: Hai afară !

Vii gânduri se ivesc tumult,
Visând la vremuri de demult;
Când, fiind copil nealintat,
În lumea largă am plecat.

Și vii acum în lumea dalbă,
Să împletești a vieții salbă...
Adastă-n suflet gând mai mic,
Un gând șăgalnic ... de bunic.

duminică, 14 iulie 2019

Etica magna


Etica magna

                                              La Băile Felix

Dacă pășești, tăcut, în ziua mare,
Prin târg, cu-aprinsul felinar,
Și cauți un om cu suflet mare,
O să-l găsești, măi frate, tooot mai rar.

În autobuz, o ceată de copii isteți
Se strâng în colț, să facă roată,
Adună bani mărunți pentru bilet,
Mereu se-încurcă ... la socoată.

Aproape, un bătrân cu vorbă-nceată –
Pe cap căciulă, -n spate un suman -
Privește drag spre ... ”nevoiașa” ceată
Și le oferă-intempestiv ... un ban.

Și a tăcut , atunci, voioasa ceată,
Iar ochii unei fete lăcrimoși se strâng:
”- Doamne, ce-mi vine-acum să plâng !”...
Lecția de morală-i ... bine învățată.

luni, 2 noiembrie 2015


                  Zilele școlii – dialog între generații

            Pentru Liceul Teoretic Sebiș perioada 22–23 octombrie 2015 a reprezentat un moment deosebit: desfășurarea Zilelor școlii sub semnul unui dialog între generații. Încă de joi dimineața în curtea școlii era multă agitație la standurile frumos ornamentate într-o autentică atmosferă autumnală de sărbătoare. Profesori și elevi s-au străduit ca totul să arate bine și frumos.
            Festivitățile s-au desfășurat la Casa de cultură a Consiliului Local Sebiș cu sala plină și într-o ambianță plăcută creată de fanfară, de corul și de echipa de dansuri a școlii. Doamna Director Costea Angela a deschis aceste festivități cu intonarea Imnului național și cu un tedeum susținut de preoți, anunțând și prezența unor oaspeți de seamă, printre care reprezentanți ai Primăriei şi ai Consiliului Local, ai ISJ Arad și ai Poliției Orașului Sebiș, ai Universității „Vasile Goldiş” Arad. La acest eveniment au fost invitați și au participat un număr mare de foști profesori ai Liceului Teoretic Sebiș. Festivitățile s-au încheiat cu o piesă de teatru şi cu 32 de premii acordate elevilor participanți la olimpiade, la concursurile școlare și la competițiile sportive.
Cea de-a doua zi a fost dedicată „Zilei armatei”. Au fost prezenți reprezentanți ai armatei de la Centrul Militar Județean Arad care au vorbit despre specificul armatei românești și realizări deosebite ale acesteia. Activitatea a continuat cu prezentarea armamentului din dotare în curtea școlii, moment foarte apreciat mai ales de cei mici. În paralel s-au desfășurat și activități sportive cu meciuri de fotbal la care au fost invitați și elevi de la liceul din Gurahonț. De asemenea, un moment interesant a fost cel de sculptură în fructe și legume, realizat de către elevii din clasele mici.
Activitățile s-au încheiat vineri seara cu Balul bobocilor, într-o atmosferă caldă, de bună dispoziție, sub coordonarea claselor a XI-a. Ca noutate, desfășurarea balului a avut la bază o scenetă imaginată și pusă în scenă de către elevii clasei a XI-a C.
O întrebare s-a auzit pe parcursul acestui eveniment deosebit din viața școlii, venită de la elevi: Când mai facem o activitate asemănătoare? Răspunsul este unul retoric, o mărturie a unui eveniment cu succes deplin.

                                                           Prof. Pogan Mihai

luni, 26 august 2013

Cântec de lebădă (Restituiri la vol. Nuferi dalbi)



      Inocență



Pentru tine cântă vântul,
Saltă jucăuș cuvântul,
Murmură sfios pădurea
Și mi-e sufletul .. aiurea.

Vântul n-are nici o vină,
Bucla neagră de-ți anină,
Peste zâmbetu-ți sfios,
Când ștrengar, când curios.

De se-ntunecă-n văi zarea
Și se tulbură Biharea,
Brazii te ascund cu dor
Sub frunzișul verde-al lor.

Soarele prin văi alungă
Umbra muntelui, prelungă,
Și-ți mângâie caldă fața,
Când ne-mbie dimineața.

Pentru tine sunt copil …
Gând curat, gând juvenil.
Caut visul cel frustrat …
Mai târziu, pe înserat.






    O lume minunată



A răsărit iar soarele la munte,
                   spre tainicul Izvor,
Și pași înceți mă poartă
                   în Lumea Cea cu Dor;
Să țin în pumni iar apa
                   cea limpede și rece,
O clipă-a veșniciei să simt
                   cum se petrece.
Să mă-mpresoare-o liniște
                   ca de-început de veac,
Să-mi fie stâmpărare și
                   lacrimii de leac.
Să curm mai bine vrajba
                   și-a patimilor urme,
Să stâmpăr zbuciumarea
                   și-a gândurilor turme.
În  zarea-nmiresmată
                   s-a fost ascuns o stea…
Și cântă iar izvorul,
                   și zburd în lumea mea.
Acolo-n deasa umbră
                   de brad și de făget,
Vorba e mai cuminte
                   și gândul … mai încet.
Și mi-s dragi moții tare,
                   dragi mi-s din inimă,
Când agrăiesc prea calm și dulce:
„Aculea”, „Ie!” și „Ni, mă!”.
Iar peste văi răsună
                   blând glas de taragot …
Acolo mi-e copilăria
                   și sufletul meu tot.



Sonet I


„Marto, Marto, pentru multe te-ngrijești,

Dar Iubirea unde-ai s-o găsești?”



Timpul tu-l măsori cu zile,

Printre-al farmecelor file;

Eu măsor cu stinse clipe

Zborul tainicei risipe.



Timpul pentru tine-i cântec -

Tot e vrajă și descântec;

Eu stropesc cu lacrimi grele

Saltul printre efemere.



Stropi de ploaie stau să rupă

Ce a fost și ce e după …

         Clipa ce-o trăiesc cu dor



Prin grădină trec în stol,

Când mai aprig, când domol,

         Gânduri în vajnic odor.



            Instinct


Din instinct mi-am luat plăcerea,

Care e dulce ca mierea;

Din Grădina cea cu flori,

Bântuită chiar din zori:

Ciripit de păsărele –

Gânduri bune, gânduri rele!



Nu mai știu de unde vine

Gândul meu plin de suspine …

Din instinct de conservare,

Merg pe-a gândului cărare;

Când în sus și când în jos,

Cu folos, făr-de folos.



Nu mă-ntreb dacă e bine,

Mă comport așa cum vine

Apa-n vale lin curgând,

Fără stavilă în gând …

Când hoinar, când derbedeu …

Cum lăsat-a Dumnezeu.


Sentimente  rebele

Sentimentele mele s-au răsculat,
Au făcut greva foamei pe-nserat;
S-au ascuns într-o lume de dor,
Nu au odihnă, nu-și au locul lor.

Zadarnic le caut gazdă și-un rost,
Nu sunt cuminți, nu-s cum au fost…
Aleargă nebune pe drum, pe Ogor,
Nu știu de liniște, nu știu de Răzor.

Le las să se zbenguie-n largul lor,
Căci singure cântă și singure mor…
Se-anină de flori, pe netedul plai,
Se-agață zadarnic de veștedul scai.

Cade doar pulbere peste visele mele,
Au rămas doar gânduri seci și rebele…
Nu mai cred în vorba ce astăzi mi-o zici,
Nu-s ca fiul celor patruzeci de mucenici.




        Priceasnă (II)
Iar Duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, slugii Tale.     
    (Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul)

Prisosește, Doamne Sfinte,
Valul cântecului meu;
Și pogoară harul Zării,
Când mi-e sufletul mai greu.

Iar din gândul trândăviei
  Și al grijilor tăcute,
Fă sălașul bucuriei
  Și-al smereniei temute.

Odrăslește duh curat,
  Întru slava Voii Tale,
Și adastă pe-nserat
  A iubirii roz petale.

Așa, Doamne, în cuvinte
  Dăruiește-mi vocea milei;
Pentru cel care mă vinde,
            Fă să uit de cazna zilei!
         

     Lacrima

Picătură de eternitate,
Întru ființa ce se zbate;
Fulgerul căzut din cer,
Pentru suflet efemer.

Roua gândului ascuns,
Care zace nepătruns;
Gust amar de suferință,
Pentru vis și neputință.

Ceață peste munți și văi,
Pentru galeși ochii tăi;
Cascadă și strâmt pervaz,
De-agonie și extaz.

O icoană veche, pură,
Pentru cel care îndură… –
Muguraș abia crescut
Dintr-un Paradis pierdut …

Iar când luna pleacă,
         tainic să se culce,
Te-nfioară, în tăcere,
lacrima mea dulce.


             Priceasnă I



Doamne, ruga mea n-o ține în tăcere,

Căci vicleanul mi-a adus mare durere;

Cu vorbe mari de ură m-a înconjurat,

Eu cu rugăciune l-am întâmpinat .



Fă ca să cunoască de acum pieirea,

Cel ce mi-a furat pentru veci iubirea…
Casa lui să fie de pe-acum pustie,
Zilele - puține și dușmani – o mie;

Numele să-i fie pentru veci uitat,
Întru patru vânturi să fie purtat;
Nimeni nu-i mai știe de acum de urmă,
Mila Domnului de la el o curmă!

Căci cu vorbe dulci te-a îmbrobodit,
Sufletul curat ți l-a răstignit;
A făcut din tine slugă prea umilă,
Fără de speranță, vrednică de milă.

Doamne, Ție slavă, laude-ți aduc,
Fă pe calea dreaptă iarăși să apuc;
C-a dat colțul ierbii, verde, în Grădină,
Pentru toate nu mai este … nici o vină.
         

Portretul
Pe pânza nopții o pată de-ntuneric,
Privirea furișată, fixată-n tuș, himeric,
Și-a părului nuanță de tăciune;
Și-n rază-i doar zâmbetul minune.

Detaliile chipului sunt vagi, nu ies,
                   Căci prea e gândul palid, șters;
Prea multă lumină se cerne împrejur,
                   Nu pot trasa a liniei contur.

Din visul tău mânjit pe șevalet,
                   A mai rămas doar jalnicul portret;
Maltratez cartonul și îl arunc la coș,
                   Că-i numai promenadă, viu reproș.

Și totul a rămas o tragică-amăgire,
Dincolo de vreme, dincolo de fire;
Și, Doamne Sfinte, ce mare, mare  păcat;
         Portretu-i doar o schiță, și-i nefinisat.


           Bibeloul

Nu vreau să fiu un bibelou,
                   Expus într-o vitrină,
Ferit de vânt, de ploi,
                   De furi și de … lumină.

Aruncă-mă-n țărâna grea,
                        sfarmă în bucăți,
De vrei iubirea ta cea sfântă
                   Degrabă să-mi arăți.

Nu vreau în zi de sărbătoare
                   Doar praful să mi-l ștergi;
Mai bine din țărână
                   Bucăți să mă culegi.

Mă dă păcatului târâș,
                   Din pulberi mă înalță;
Alăturea cu cei săraci
                   Și fără de speranță.

Adună cioburile-n palmă
                   Și le ridică în lumină,
Să știu că n-am trăit degeaba,
                   Când moartea va să vină.




      Gândul ascuns



Timpul s-a furișat pe frunza din grădină

Și-mi spune că eu am în suflet… o ruină;

Că totul e pustiu în preajmă și e răvășit,

Gândul meu ascuns e iarăși răstignit.

        

S-au așternut pe gând doar neguri fade și târzii,

Din lumea de povești tu dalbă nu mai vii …

La alte curți regești opresc călești de aur,

Înconjurate fiind de umbra temutului balaur…



Cu limbi de foc azvârle iar iadul înspre mine

Și simt fiorii reci ce-mi tremură prin vine.

Se lasă noaptea neagră iar peste gândul trist –

Mai pot să fiu același, nu sunt prea egoist ?



Căci vorbele-mi suave tiranic s-au ascuns –

Cuvintele icoane, vrăjite, ce încă nu s-au spus.

Și s-a trezit în urmă așa tiptil, și-atâta de  ușor,
Doar gândul cel frumos, doar gândul plin de dor.      

         Geneza



Negurile se purtau agale
deasupra apelor
Și s-a umplut Vâlceaua
                   de cântec și de dor;
S-a luminat Grădina
                   De fața ta divină,
S-a risipit Tristețea
                   Și s-a făcut Lumină.
Au prins  să curgă
                   Cântece de vis,
Poleind Cărarea
                   Din Dalbul Paradis.
Căci ochii tăi cei verzi
                   au licărit lumine,
Iar Domnul a văzut
                   Că tare este bine.

          Ecou de tulnic

Răsună între munți ecou de tulnic,
                   De dor, de jale, și de … nemurire;
Răzbate peste văi glasul de gornic,
                   Și-nmărmurită stă întreaga fire.
Și-o șoaptă-n zori din văi s-a fost rostit,
                   Un murmur cald, un tainic ciripit …
Se pogorau din munte dalbe neguri reci,
                   Să-ți lumineze calea  tainicei poteci;

Iar tu soseai pe  netede poteci de rai
                   Și-n visul meu mereu zână erai;
Chemările ce le rosteam veneau deșarte,
                   Căci tu pluteai departe, mai departe …
Iar cântecul de tulnic răsună tot mai sus,
                   De lacrimă, de jind și … preamărire;
Căci dragostea ne este dar adus,
                   Sub pavăza Celui Mai Sus de Fire.
        
         Lacrima

Nu vrei să-ți trimit
o lacrimă de dor,
să te alinte ușor?
Ți-aș scrie și o scrisoare
Cu lacrimi de soare,
Cu lacrimi de lună,
Să fim împreună.
Nu vrei să-ți trimit
Și un sideral cântec,
Cu vraja unui descântec,
Să mi te-aducă aproape –
Privire sub tainice pleoape?
Ți-aș spune și multe povești,
Când blând și drag mă privești,
Căci zâna mea bună tu ești –
O lacrimă de încântare,
            Pentru cer rugă, - ndurare.     
  
                      


Stejarul

      Stau tulburat sub umbra bătrânului stejar
Și simt cum vremea fuge, se scurge în zadar;
Doar  norii curg alene, îmi spun că tu nu ești –
Te regăsesc în spuza viselor, trecutelor povești …
Și te așez la poala lui,
                            Pe lina cărare-a dorului;
În Grădina mare a Raiului,
 La umbra stejarului -
Legământul cel mai sfânt
Între cer și-ntre pământ.
Hai să colindăm, umblând hoinar,
                            Spre-a fericirii-etern hotar.
Să mușc lacom, neostoit,
                            Din poama fructului oprit;
Și să m-așez tăcut în poala ta,
                            Să urmăresc uimit căzând o stea.
Stau alintat sub umbra bătrânului stejar
Și clipa nu-mi mai curge grabnic, în zadar …
Să ai un somn ușor, când noaptea se așează …
Din Lumea Îndurării Domnul  de sus veghează.

Confuz


Iubirea – o tainică vioară –
Cântă-năuntru, cântă și-afară,
Alungă durere, alungă și frig,
Eu numele-ți dornic îl strig …

Sufletu-mi pal e rece, confuz,
Și-mi răzbate-n tainic auz
Ecou din străinii ciulini,
Din flame, din rugul cu spini.

Cântec de nuntă răzbate,
Prin calme poteci căutate;
Alai de false, aspre viori
Răsună din noapte spre zori.

Ș-un clopot cu dangăt duios
Aluneca jos, tot mai jos …
Îmi sună în suflet, jalnic auz,
Mă lasă amar, mă lasă confuz..

      

        Incognito

Ieri am plecat în lume,
               Singur, și fără sentimente,
Și mi-au rămas în gânduri
               Doar pale .. sedimente.
M-am întâlnit, pe drum trecând,
               C-un searbăd cerșetor
Și n-am avut prin buzunar
               Măcar un bănișor.
Trecea pe stradă ș-un copil hoinar
               Și n-am găsit un ban prin buzunar … 
Prin parc zburdau copii gălăgioși –
N-am înțeles de ce erau …
                        Atâta de voioși!
N-am auzit, trecând prin vie,
               Nici glas de păsărele,
Iar pe-nserat nu mai visez,
               Înmărmurit ... sub stele.
Din geam vecina mi-a zâmbit
        Complice și cu drag,
Eu am trecut tăcut
        Și umilit al casei prag.
Nici florile din glastră-acum
               Parcă nu îmi mai plac,
Căci sentimentele-au murit …
                          Și amuțite zac.
M-ascund tăcut acolo,
                 În colțișorul meu,
Și parcă am uitat
               Că este-un Dumnezeu …
               (Oare ăsta să fiu eu?)


 

                               Mărturie

Cuvintele mele sunt grele,
           Cu humă sunt scrise,
           Cu lacrimi, cu vise,
Cu dor și nețărmurită jele.
Sunt rugul aprins,
           Cu flacără mare;
          Sunt izvoare adânci,
          Presărate cu zare.
Sunt cântece ascunse adânc sub răzor,
Sunt flamură mare și slovă cu dor.
Cuvintele mele sunt pură vibrație,
Parfumate cu mir și serafică grație:
Cuvintele mele-s șirag de mărgele,
Poleite cu aură, luminate de stele;
Sunt drumul întins către obârșie,
Căutare, chemare ce strașnic mă sfâșie ...
Când gându-i curat
Și faptele-s sfinte,
                        Atunci e prinos ... de cuvinte.


                                     Ispitire
 

Hai, dragă, diseară să cinăm împreună,
La apus de soare, sub răsărit de lună;
Să mușcăm lacom din văraticul măr,
Să anin în buclele-ți blonde o floare în păr.

Te-aș invita spre seară cu mine acolo-n rai,
Răzimată alene lângă pomul vieții să stai;
Șarpele veninos cu priviri aprige să ne măsoare,
Tu să-mi zâmbești galeș, dulce și-așa răpitoare.

Să cat slugarnic ca înspre-o nimfatică Evă,
Să mușc sălbatec din a mărului sevă;
Visul meu să se strecoare -  fluturaș tăcut -
Așeze pe mâna-ți pecete - un tainic sărut.

Credință


Mă zbucium, Doamne, mă frământ,
Pentru prea scumpul nost pământ.
Foaite străine, venetici,
S-au pripășit la noi, pe-aici,
Și haina de pe noi o iau –
Numai credința nu le-o dau!
Ne-au luat și apa din izvor,
Pădurea mândră-a munților …
Să facem doar pe placul lor.
Le dăm și brațele trudite,
Și palmele din greu muncite;
Picioarele ce-aleargă-n zori,
Pe frați, prieteni, pe feciori;
Și mamele cu prunc la sân,
Pentru străinul cel hapsân.
Și haina de pe noi o iau –
Numai credința nu le-o dau!
Ei fură tot ce pot fura,
Și sufletul ni l-ar lua;
Ne fac netrebnici și neghiobi,
Copiii noștri ni-i fac robi ...
Numai un gând rămâne sfânt:
Cât vom trăi pe-acest pământ,
De toate veți putea fura - 
Numai credința n-o vom da. 
C-avem pe lume-un singur Dumnezeu - 
Pecete pentru clipa în care ne e greu.


                                      Autumnală


Haide să tăcem și astăzi împreună,
Prin via-nmiresmată și sub clar de lună.
Și să ne îmbete izul strugurilor copți,
Sub farmecu-acestei  încântătoare nopți.

Cum aș putea eu zice: „Mie nu îmi pasă”,
Când clipa asta este atâta de frumoasă.
Deși draga ta ființă aicea nu mai este,
Ea e departe dusă, în lumea-i de poveste.

Văd a viei frunză încet-încet cum moare,
Dar rămâne-n strugur dulcea lui licoare.
Cât timp viața curge, simt că nu e just,
Dar păstrez în suflet al iubirii must.

Răsai să îmi zâmbești atâta de frumos,
Cu chipul tău cel sfânt și-așa de luminos ....
O blândă mângâiere plăcut să mă alinte,
Să simt iarăși fiorii aducerii-aminte.




Povestea caprei
 
În meditațiile noastre atâta de hazlii,
Cu precizări utile și chiar dragi îmi vii.
Și-ntreb: Între iubire și prietenie,
Care mai prețioasă va să fie?
……………………………………
Și ca să fie cât mai concludentă fraza,
Îmi spui: „Să-mpăcăm capra și varza”.
Despre capră știu că are „coarne”,
Că-i bună și pentru aleasă … carne;
E bună pentru lapte și pentru lână,
Și-i ființa cea mai blândă și mai bună.
Iar varza, știi, iute se prăjește,
Se pune-n oală și se dunstulește,
La masă-n grabă se servește.
Și iar te-ntreb acum și .... cu tărie,
Între iubire și prietenie,
Care mai întâi poate să fie,
A vieții-eternă temelie?
Morala.
O-nvățătură pentru cine are-urechi s-audă:
Capra mănâncă totdeauna cu plăcere varza crudă. 

                      Simple cugetări

Oamenii nu-s asemeni cu eternii zei,
Să poți crede așa fanatic, și orbește-n ei;
Suntem doar umbre pale pe pământ,
Nestatornici după chip și după gând.

Iar dacă-ți știi iubirea o cauză pierdută,
Nu te avânta ca-n luptă … la redută.

Dacă deții slăvita artă de-a iubi,
Din dragoste nu plângi în fiecare zi.

Iubirea nu-i o cârpă, s-o storci bine
Și s-o atârni pe-o sfoară la uscat,
S-arate mai frumos, mai parfumat,
Și-apoi s-o folosești … la bal mascat.

Nu e doar alb și negru în iubire;
E numai zbucium, dor și pătimire.

Și-atunci când de trădare sigur fii,
„După căruța ce n-așteaptă nu fugi.”

Iar dacă vrei să ai un rost în viață,
Cu iubirea nu poți merge … la piață.
Poate să se-aprindă precum un foc de paie,
Dar nu va fi nicicând o …vâlvătaie.


       Alint