Inocență
Pentru tine cântă
vântul,
Saltă jucăuș cuvântul,
Murmură sfios pădurea
Și mi-e sufletul .. aiurea.
Vântul n-are nici o
vină,
Bucla neagră de-ți
anină,
Peste zâmbetu-ți
sfios,
Când ștrengar, când
curios.
De se-ntunecă-n văi
zarea
Și se tulbură Biharea,
Brazii te ascund cu
dor
Sub frunzișul
verde-al lor.
Soarele prin văi
alungă
Umbra muntelui,
prelungă,
Și-ți mângâie caldă
fața,
Când ne-mbie dimineața.
Pentru tine sunt
copil …
Gând curat, gând
juvenil.
Caut visul cel frustrat
…
Mai târziu, pe
înserat.
O lume minunată
A răsărit iar
soarele la munte,
spre tainicul Izvor,
Și pași înceți
mă poartă
în Lumea Cea cu Dor;
Să țin în
pumni iar apa
cea limpede și rece,
O clipă-a
veșniciei să simt
cum se petrece.
Să
mă-mpresoare-o liniște
ca de-început de veac,
Să-mi fie
stâmpărare și
lacrimii de leac.
Să curm mai
bine vrajba
și-a patimilor urme,
Să stâmpăr
zbuciumarea
și-a gândurilor turme.
În
zarea-nmiresmată
s-a fost ascuns o stea…
Și cântă iar
izvorul,
și zburd în lumea mea.
Acolo-n deasa
umbră
de brad și de făget,
Vorba e mai
cuminte
și gândul … mai încet.
Și mi-s dragi
moții tare,
dragi mi-s din inimă,
Când agrăiesc
prea calm și dulce:
„Aculea”,
„Ie!” și „Ni, mă!”.
Iar peste văi
răsună
blând glas de taragot …
Acolo mi-e
copilăria
și sufletul meu tot.
Sonet I
„Marto, Marto, pentru multe te-ngrijești,
Dar Iubirea unde-ai s-o găsești?”
Timpul tu-l măsori cu
zile,
Printre-al farmecelor
file;
Eu măsor cu stinse
clipe
Zborul tainicei
risipe.
Timpul pentru tine-i
cântec -
Tot e vrajă și
descântec;
Eu stropesc cu
lacrimi grele
Saltul printre
efemere.
Stropi de ploaie stau
să rupă
Ce a fost și ce e
după …
Clipa ce-o trăiesc cu dor
Prin grădină trec în
stol,
Când mai aprig, când
domol,
Gânduri în vajnic odor.
Instinct
Din instinct mi-am luat plăcerea,
Care e dulce ca mierea;
Din Grădina cea cu flori,
Bântuită chiar din zori:
Ciripit de păsărele –
Gânduri bune, gânduri rele!
Nu mai știu de unde vine
Gândul meu plin de suspine …
Din instinct de conservare,
Merg pe-a gândului cărare;
Când în sus și când în jos,
Cu folos, făr-de folos.
Nu mă-ntreb dacă e bine,
Mă comport așa cum vine
Apa-n vale lin curgând,
Fără stavilă în gând …
Când hoinar, când derbedeu …
Cum lăsat-a Dumnezeu.
Sentimente rebele
Sentimentele mele
s-au răsculat,
Au făcut greva foamei
pe-nserat;
S-au ascuns într-o
lume de dor,
Nu au odihnă, nu-și au
locul lor.
Zadarnic le caut
gazdă și-un rost,
Nu sunt cuminți, nu-s
cum au fost…
Aleargă nebune pe
drum, pe Ogor,
Nu știu de liniște, nu
știu de Răzor.
Le las să se
zbenguie-n largul lor,
Căci singure cântă și
singure mor…
Se-anină de flori, pe
netedul plai,
Se-agață zadarnic de
veștedul scai.
Cade doar pulbere peste
visele mele,
Au rămas doar gânduri
seci și rebele…
Nu mai cred în vorba ce
astăzi mi-o zici,
Nu-s ca fiul celor
patruzeci de mucenici.
Priceasnă (II)
Iar Duhul curăţiei, al gândului smerit, al
răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, slugii Tale.
(Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul)
Prisosește,
Doamne Sfinte,
Valul
cântecului meu;
Și
pogoară harul Zării,
Când
mi-e sufletul mai greu.
Iar
din gândul trândăviei
Și al grijilor tăcute,
Fă
sălașul bucuriei
Și-al smereniei temute.
Odrăslește
duh curat,
Întru slava Voii Tale,
Și
adastă pe-nserat
A iubirii roz petale.
Așa,
Doamne, în cuvinte
Dăruiește-mi vocea milei;
Pentru
cel care mă vinde,
Fă să uit de cazna zilei!
Lacrima
Picătură de
eternitate,
Întru ființa ce se
zbate;
Fulgerul căzut din
cer,
Pentru suflet efemer.
Roua gândului ascuns,
Care zace nepătruns;
Gust amar de
suferință,
Pentru vis și
neputință.
Ceață peste munți și
văi,
Pentru galeși ochii
tăi;
Cascadă și strâmt
pervaz,
De-agonie și extaz.
O icoană veche, pură,
Pentru cel care îndură…
–
Muguraș abia crescut
Dintr-un Paradis
pierdut …
Iar când luna pleacă,
tainic să se culce,
Te-nfioară, în
tăcere,
lacrima
mea dulce.
Priceasnă
I
Doamne, ruga mea n-o ține în tăcere,
Căci vicleanul mi-a adus mare durere;
Cu vorbe mari de ură m-a înconjurat,
Eu cu rugăciune l-am întâmpinat .
Fă ca să cunoască de acum pieirea,
Cel ce mi-a furat pentru veci iubirea…
Casa lui să fie de pe-acum pustie,
Zilele - puține și dușmani – o mie;
Numele să-i fie pentru veci uitat,
Întru patru vânturi să fie purtat;
Nimeni nu-i mai știe de acum de urmă,
Mila Domnului de la el o curmă!
Căci cu vorbe dulci te-a îmbrobodit,
Sufletul curat ți l-a răstignit;
A făcut din tine slugă prea umilă,
Fără de speranță, vrednică de milă.
Doamne, Ție slavă, laude-ți aduc,
Fă pe calea dreaptă iarăși să apuc;
C-a dat colțul ierbii, verde, în Grădină,
Pentru toate nu mai este … nici o vină.
Portretul
Pe pânza nopții o pată de-ntuneric,
Privirea furișată, fixată-n
tuș, himeric,
Și-a părului nuanță de tăciune;
Și-n rază-i doar zâmbetul
minune.
Detaliile chipului sunt vagi, nu ies,
Căci prea e
gândul palid, șters;
Prea multă lumină se cerne împrejur,
Nu pot
trasa a liniei contur.
Din visul tău mânjit pe șevalet,
A mai rămas
doar jalnicul portret;
Maltratez cartonul și îl arunc la coș,
Că-i numai promenadă,
viu reproș.
Și totul a rămas o tragică-amăgire,
Dincolo de vreme, dincolo
de fire;
Și, Doamne Sfinte, ce mare, mare păcat;
Portretu-i doar o
schiță, și-i nefinisat.
Bibeloul
Nu
vreau să fiu un bibelou,
Expus într-o vitrină,
Ferit
de vânt, de ploi,
De furi și de … lumină.
Aruncă-mă-n
țărâna grea,
Mă
sfarmă
în bucăți,
De
vrei iubirea ta cea sfântă
Degrabă să-mi arăți.
Nu
vreau în zi de sărbătoare
Doar praful să mi-l ștergi;
Mai
bine din țărână
Bucăți să mă culegi.
Mă
dă păcatului târâș,
Din pulberi mă înalță;
Alăturea
cu cei săraci
Și fără de speranță.
Adună cioburile-n palmă
Și le ridică în lumină,
Să știu că n-am trăit degeaba,
Când moartea va să vină.
Gândul ascuns
Timpul s-a furișat pe
frunza din grădină
Și-mi spune că eu am în
suflet… o ruină;
Că totul e pustiu în preajmă
și e răvășit,
Gândul meu ascuns e iarăși
răstignit.
S-au așternut pe gând doar
neguri fade și târzii,
Din lumea de povești tu
dalbă nu mai vii …
La alte curți regești
opresc călești de aur,
Înconjurate fiind de umbra
temutului balaur…
Cu limbi de foc azvârle
iar iadul înspre mine
Și simt fiorii reci ce-mi
tremură prin vine.
Se lasă noaptea neagră iar
peste gândul trist –
Mai pot să fiu același, nu
sunt prea egoist ?
Căci vorbele-mi suave
tiranic s-au ascuns –
Cuvintele icoane, vrăjite,
ce încă nu s-au spus.
Și s-a trezit în urmă așa
tiptil, și-atâta de ușor,
Doar gândul cel frumos, doar gândul plin de dor.
Geneza
Negurile se purtau agale
deasupra apelor
Și s-a umplut Vâlceaua
de cântec și de dor;
S-a luminat Grădina
De fața ta divină,
S-a risipit Tristețea
Și s-a făcut Lumină.
Au prins să curgă
Cântece de vis,
Poleind Cărarea
Din Dalbul Paradis.
Căci ochii tăi cei verzi
au licărit lumine,
Iar Domnul a văzut
Că
tare este bine.
Ecou de tulnic
Răsună între munți
ecou de tulnic,
De dor, de jale, și de …
nemurire;
Răzbate peste văi
glasul de gornic,
Și-nmărmurită stă întreaga
fire.
Și-o șoaptă-n zori
din văi s-a fost rostit,
Un murmur cald, un tainic
ciripit …
Se pogorau din munte
dalbe neguri reci,
Să-ți lumineze calea tainicei poteci;
Iar tu soseai pe netede poteci de rai
Și-n visul meu mereu zână
erai;
Chemările ce le
rosteam veneau deșarte,
Căci tu pluteai departe, mai
departe …
Iar cântecul de
tulnic răsună tot mai sus,
De lacrimă, de jind și … preamărire;
Căci dragostea ne
este dar adus,
Sub pavăza Celui Mai Sus de
Fire.
Lacrima
Nu
vrei să-ți trimit
o lacrimă de dor,
să te alinte ușor?
Ți-aș
scrie și o scrisoare
Cu lacrimi de soare,
Cu lacrimi de lună,
Să fim împreună.
Nu
vrei să-ți trimit
Și un sideral cântec,
Cu vraja unui descântec,
Să mi te-aducă aproape –
Privire sub tainice pleoape?
Ți-aș
spune și multe povești,
Când blând și drag mă privești,
Căci zâna mea bună tu ești –
O lacrimă de încântare,
Pentru cer rugă, - ndurare.
