joi, 17 iulie 2008

Cât de actuale sunt aceste minunate versuri !

Citiţi-le cu mare luare-aminte !

DOINA, de M. Eminescu

"De la Nistru pân’ la Tisa / Tot Românul plânsu-mi-s-a / Că nu mai poate străbate / De-atâta străinatate. / Din Hotin şi pân’ la Mare / Vin muscalii de-a călare, / De la Mare la Hotin / Mereu calea ne-o aţin; / Din Boian la Vatra Dornii / Au umplut omida cornii / Şi străinul te tot paşte, / De nu te mai poţi cunoaşte. / Sus la munte, jos la vale / Şi-au făcut duşmanii cale; / Din Sătmar până’n Săcele / Numai vaduri ca acèle. / Vai de biet Român săracul, / Indărăt tot dă ca racul, / Nici îi merge, nici se ’ndeamnă, / Nici îi este toamna toamnă, / Nici e vară vara lui / Si-i străin în ţara lui. / Dela Turnu ’n Dorohoiu / Curg duşmanii în puhoiu / Şi s’aşează pe la noi; / Şi cum vin cu drum de fier, / Toate cântecele pier, / Sboară paserile toate / De neagra străinătate. / Numai umbra spinului/ La uşa românului ..."

Poghisite

Poghisite

miercuri, 16 iulie 2008

Gânduri de început

Aştept părerea iubitorilor de internet despre blogul meu, sugestii privitor la îmbunătăţirea lui, eventual şi câteva cuvinte despre versurile mele. Cu mulţumiri, Poghi!
Nichita Stănescu despre poezie:
"Poezia este singura avuţie pe care omul o are încă nejefuită ! "

În Grădina lui Ion

Povestea Mărului

Un măr trona într-un paner, alături de-alte poame,/ Şi s-aştepta să-l mestec, cu nesaţ, când mi-o fi foame;/ Citind poezii alese din galbenele file,/ L-am admirat prelung mai multe zile;/ Mă încântau culorile catifelate şi uşoare,/ Ce le-adunase-n miezul lui sub ploi şi soare,/ Pân-ce-ntr-o zi o mână grăbită l-a cules,/ L-a pus pe masa mea – o „poamă” pe ales./ Iar eu, hain, îndată l-am dezbrăcat de coajă,/ I-am zdrenţuit culoarea şi bruma lui de vrajă;/ N-am stat pe gânduri – degrabă l-am tăiat – / Şi, mestecând alene, măi frate,… l-am mâncat,/ În timp ce savuram o altă poezie/ Cu iz sentimental şi-aleasă armonie;/ M-am aplecat atent, cu toată-ardoarea,/ Şi, curios, căutam versului „aroma şi culoarea”;/ Să dibuiesc o temă, ideea, motive şi „figuri”;/ Am împărţit-o-n rime, catrene, totul foarte clar…/ Într-un cuvânt, prieteni, am pus-o … pe cântar./ Iar la sfârşit, sfios, surprins, m-am întrebat:/ Unde-s aroma, culoarea din mărul de-altădat’?/ Răspunsu-i unul simplu, uşor, şi de-aşteptat:/ Când sfărâmi armonia zidită-n univers,/ Nu mai găseşti „savoarea” mirabilului vers. Prof. Pogan Mihai