Zilele
școlii – dialog între generații
Pentru Liceul
Teoretic Sebiș perioada 22–23 octombrie 2015 a reprezentat un moment deosebit: desfășurarea
Zilelor școlii sub semnul unui dialog între generații. Încă de joi dimineața în
curtea școlii era multă agitație la standurile frumos ornamentate într-o
autentică atmosferă autumnală de sărbătoare. Profesori și elevi s-au străduit
ca totul să arate bine și frumos.
Festivitățile s-au desfășurat la Casa de cultură a
Consiliului Local Sebiș cu sala plină și într-o ambianță plăcută creată de
fanfară, de corul și de echipa de dansuri a școlii. Doamna Director Costea
Angela a deschis aceste festivități cu intonarea Imnului național și cu un
tedeum susținut de preoți, anunțând și prezența unor oaspeți de seamă, printre
care reprezentanți ai Primăriei şi ai Consiliului Local, ai ISJ Arad și ai
Poliției Orașului Sebiș, ai Universității „Vasile Goldiş” Arad. La acest
eveniment au fost invitați și au participat un număr mare de foști profesori ai
Liceului Teoretic Sebiș. Festivitățile s-au încheiat cu o piesă de teatru şi cu
32 de premii acordate elevilor participanți la olimpiade, la concursurile
școlare și la competițiile sportive.
Cea de-a doua zi a fost dedicată „Zilei armatei”. Au
fost prezenți reprezentanți ai armatei de la Centrul Militar Județean Arad care
au vorbit despre specificul armatei românești și realizări deosebite ale
acesteia. Activitatea a continuat cu prezentarea armamentului din dotare în
curtea școlii, moment foarte apreciat mai ales de cei mici. În paralel s-au
desfășurat și activități sportive cu meciuri de fotbal la care au fost invitați
și elevi de la liceul din Gurahonț. De asemenea, un moment interesant a fost
cel de sculptură în fructe și legume, realizat de către elevii din clasele
mici.
Activitățile s-au încheiat vineri seara cu Balul
bobocilor, într-o atmosferă caldă, de bună dispoziție, sub coordonarea claselor
a XI-a. Ca noutate, desfășurarea balului a avut la bază o scenetă imaginată și
pusă în scenă de către elevii clasei a XI-a C.
O întrebare s-a auzit pe parcursul acestui eveniment
deosebit din viața școlii, venită de la elevi: Când mai facem o activitate
asemănătoare? Răspunsul este unul retoric, o mărturie a unui eveniment cu
succes deplin.
Prof.
Pogan Mihai
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu