miercuri, 26 noiembrie 2008

În atenţia iubitorilor de literatură - Caiet literar - 16 / 2008

În urmă cu opt ani am început să redactez revista Caiet literar. Nu mi-a fost uşor mai ales datorită invidiilor şi răutăţilor colegilor. Dar bucuria citită pe faţa elevilor în momentul publicării unor materiale ce ilustrau munca lor m-a încurajat, încât am ajuns deja la nr. 16 al revistei ce apare semestrial. M-am bucurat de sprijinul Editurii Gutenberg Univers Arad care mi-a tipărit revista într-un tiraj redus – 200 de exemplare, suficiente pentru nevoile interne ale şcolii. Am făcut abstracţie de săgeţile înveninate ale unor colegi şi am publicat revista fără să fiu interesat de avantaje materiale, de gradaţii sau laudele deşarte. Sunt animat de ideea că mai există elevi sensibili, preocupaţi de frumos, de artă şi le-am oferit prilejul de a face primii paşi. De aceea m-am gândit să realizez şi acest blog şi să pot colabora şi cu alţi elevi sau profesori din Judeţul Arad. Cei care citesc această informaţie şi sunt interesaţi mă pot contacta trimiţând materiale spre publicare, materiale ce se adresează elevilor în primul rând, pe adresa de mail mhpogan@yahoo.com. Menţionez faptul că revista are număr de înregistrare şi poate fi folosită în dosare pentru grade didactice sau perfecţionare în învăţământ.

Aştept colaborarea dumneavoastră şi vă mai reţin atenţia cu o poezie apărută în ultimul număr al revistei scrisă de eleva Tol Anamaria din clasa a XII-a C, Grupul Şcolar Industrial Sebiş:

Galben

De când toamna a venit

Şi octombrie mijeşte,

Galbenul s-a-nstăpânit

În livezi şi peste creste.

După stinsul verii foc,

A rămas pădurea arsă ...

Şi-acum vântul, ca-ntr-un joc,

Aer ruginit revarsă.

Şi prin ramuri aurite

Sevele adorm din nori.

Pasările zgribulite

Se îngână până-n zori.

Dar mai am o-ncredinţare,

Undeva-n adânc de vis,

Că de toamnă, cu-ndemnare,

Nu mă voi lăsa cuprins.

Tol Anamaria - cl. a XII-a C

Sărbători fericite ! Prof. Pogan Mihai