Cântec de lebădă (Restituiri la vol. Nuferi dalbi)

      Inocență

Pentru tine cântă vântul,

Saltă jucăuș cuvântul,

Murmură sfios pădurea

Și mi-e sufletul .. aiurea.

Vântul n-are nici o vină,

Bucla neagră de-ți anină,

Peste zâmbetu-ți sfios,

Când ștrengar, când curios.

De se-ntunecă-n văi zarea

Și se tulbură Biharea,

Brazii te ascund cu dor

Sub frunzișul verde-al lor.

Soarele prin văi alungă

Umbra muntelui, prelungă,

Și-ți mângâie caldă fața,

Când ne-mbie dimineața.

Pentru tine sunt copil …

Gând curat, gând juvenil.

Caut visul cel frustrat …

Mai târziu, pe înserat.

    O lume minunată

A răsărit iar soarele la munte,

                   spre tainicul Izvor,

Și pași înceți mă poartă

                   în Lumea Cea cu Dor;

Să țin în pumni iar apa

                   cea limpede și rece,

O clipă-a veșniciei să simt

                   cum se petrece.

Să mă-mpresoare-o liniște

                   ca de-început de veac,

Să-mi fie stâmpărare și

                   lacrimii de leac.

Să curm mai bine vrajba

                   și-a patimilor urme,

Să stâmpăr zbuciumarea

                   și-a gândurilor turme.

În  zarea-nmiresmată

                   s-a fost ascuns o stea…

Și cântă iar izvorul,

                   și zburd în lumea mea.

Acolo-n deasa umbră

                   de brad și de făget,

Vorba e mai cuminte

                   și gândul … mai încet.

Și mi-s dragi moții tare,

                   dragi mi-s din inimă,

Când agrăiesc prea calm și dulce:

„Aculea”, „Ie!” și „Ni, mă!”.

Iar peste văi răsună

                   blând glas de taragot …

Acolo mi-e copilăria

                   și sufletul meu tot.

Sonet I

„Marto, Marto, pentru multe te-ngrijești,

Dar Iubirea unde-ai s-o găsești?”

Timpul tu-l măsori cu zile,

Printre-al farmecelor file;

Eu măsor cu stinse clipe

Zborul tainicei risipe.

Timpul pentru tine-i cântec -

Tot e vrajă și descântec;

Eu stropesc cu lacrimi grele

Saltul printre efemere.

Stropi de ploaie stau să rupă

Ce a fost și ce e după …

         Clipa ce-o trăiesc cu dor

Prin grădină trec în stol,

Când mai aprig, când domol,

         Gânduri în vajnic odor.

            Instinct

Din instinct mi-am luat plăcerea,

Care e dulce ca mierea;

Din Grădina cea cu flori,

Bântuită chiar din zori:

Ciripit de păsărele –

Gânduri bune, gânduri rele!

Nu mai știu de unde vine

Gândul meu plin de suspine …

Din instinct de conservare,

Merg pe-a gândului cărare;

Când în sus și când în jos,

Cu folos, făr-de folos.

Nu mă-ntreb dacă e bine,

Mă comport așa cum vine

Apa-n vale lin curgând,

Fără stavilă în gând …

Când hoinar, când derbedeu …

Cum lăsat-a Dumnezeu.

Sentimente  rebele

Sentimentele mele s-au răsculat,

Au făcut greva foamei pe-nserat;

S-au ascuns într-o lume de dor,

Nu au odihnă, nu-și au locul lor.

Zadarnic le caut gazdă și-un rost,

Nu sunt cuminți, nu-s cum au fost…

Aleargă nebune pe drum, pe Ogor,

Nu știu de liniște, nu știu de Răzor.

Le las să se zbenguie-n largul lor,

Căci singure cântă și singure mor…

Se-anină de flori, pe netedul plai,

Se-agață zadarnic de veștedul scai.

Cade doar pulbere peste visele mele,

Au rămas doar gânduri seci și rebele…

Nu mai cred în vorba ce astăzi mi-o zici,

Nu-s ca fiul celor patruzeci de mucenici.

        Priceasnă (II)

Iar Duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, slugii Tale.     

    (Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul)

Prisosește, Doamne Sfinte,

Valul cântecului meu;

Și pogoară harul Zării,

Când mi-e sufletul mai greu.

Iar din gândul trândăviei

  Și al grijilor tăcute,

Fă sălașul bucuriei

  Și-al smereniei temute.

Odrăslește duh curat,

  Întru slava Voii Tale,

Și adastă pe-nserat

  A iubirii roz petale.

Așa, Doamne, în cuvinte

  Dăruiește-mi vocea milei;

Pentru cel care mă vinde,

            Fă să uit de cazna zilei!
         

     Lacrima

Picătură de eternitate,

Întru ființa ce se zbate;

Fulgerul căzut din cer,

Pentru suflet efemer.

Roua gândului ascuns,

Care zace nepătruns;

Gust amar de suferință,

Pentru vis și neputință.

Ceață peste munți și văi,

Pentru galeși ochii tăi;

Cascadă și strâmt pervaz,

De-agonie și extaz.

O icoană veche, pură,

Pentru cel care îndură… –

Muguraș abia crescut

Dintr-un Paradis pierdut …

Iar când luna pleacă,

         tainic să se culce,

Te-nfioară, în tăcere,

lacrima mea dulce.

             Priceasnă I

Doamne, ruga mea n-o ține în tăcere,

Căci vicleanul mi-a adus mare durere;

Cu vorbe mari de ură m-a înconjurat,

Eu cu rugăciune l-am întâmpinat .

Fă ca să cunoască de acum pieirea,

Cel ce mi-a furat pentru veci iubirea…

Casa lui să fie de pe-acum pustie,

Zilele - puține și dușmani – o mie;

Numele să-i fie pentru veci uitat,

Întru patru vânturi să fie purtat;

Nimeni nu-i mai știe de acum de urmă,

Mila Domnului de la el o curmă!

Căci cu vorbe dulci te-a îmbrobodit,

Sufletul curat ți l-a răstignit;

A făcut din tine slugă prea umilă,

Fără de speranță, vrednică de milă.

Doamne, Ție slavă, laude-ți aduc,

Fă pe calea dreaptă iarăși să apuc;

C-a dat colțul ierbii, verde, în Grădină,

Pentru toate nu mai este … nici o vină.

         

Portretul

Pe pânza nopții o pată de-ntuneric,

Privirea furișată, fixată-n tuș, himeric,

Și-a părului nuanță de tăciune;

Și-n rază-i doar zâmbetul minune.

Detaliile chipului sunt vagi, nu ies,

                   Căci prea e gândul palid, șters;

Prea multă lumină se cerne împrejur,

                   Nu pot trasa a liniei contur.

Din visul tău mânjit pe șevalet,

                   A mai rămas doar jalnicul portret;

Maltratez cartonul și îl arunc la coș,

                   Că-i numai promenadă, viu reproș.

Și totul a rămas o tragică-amăgire,

Dincolo de vreme, dincolo de fire;

Și, Doamne Sfinte, ce mare, mare  păcat;

         Portretu-i doar o schiță, și-i nefinisat.

           Bibeloul

Nu vreau să fiu un bibelou,

                   Expus într-o vitrină,

Ferit de vânt, de ploi,

                   De furi și de … lumină.

Aruncă-mă-n țărâna grea,

                        Mă sfarmă în bucăți,

De vrei iubirea ta cea sfântă

                   Degrabă să-mi arăți.

Nu vreau în zi de sărbătoare

                   Doar praful să mi-l ștergi;

Mai bine din țărână

                   Bucăți să mă culegi.

Mă dă păcatului târâș,

                   Din pulberi mă înalță;

Alăturea cu cei săraci

                   Și fără de speranță.

Adună cioburile-n palmă
                   Și le ridică în lumină,
Să știu că n-am trăit degeaba,
                   Când moartea va să vină.

      Gândul ascuns

Timpul s-a furișat pe frunza din grădină

Și-mi spune că eu am în suflet… o ruină;

Că totul e pustiu în preajmă și e răvășit,

Gândul meu ascuns e iarăși răstignit.

        

S-au așternut pe gând doar neguri fade și târzii,

Din lumea de povești tu dalbă nu mai vii …

La alte curți regești opresc călești de aur,

Înconjurate fiind de umbra temutului balaur…

Cu limbi de foc azvârle iar iadul înspre mine

Și simt fiorii reci ce-mi tremură prin vine.

Se lasă noaptea neagră iar peste gândul trist –

Mai pot să fiu același, nu sunt prea egoist ?

Căci vorbele-mi suave tiranic s-au ascuns –

Cuvintele icoane, vrăjite, ce încă nu s-au spus.

Și s-a trezit în urmă așa tiptil, și-atâta de  ușor,

Doar gândul cel frumos, doar gândul plin de dor.      

         Geneza

Negurile se purtau agale

deasupra apelor

Și s-a umplut Vâlceaua

                   de cântec și de dor;

S-a luminat Grădina

                   De fața ta divină,

S-a risipit Tristețea

                   Și s-a făcut Lumină.

Au prins  să curgă

                   Cântece de vis,

Poleind Cărarea

                   Din Dalbul Paradis.

Căci ochii tăi cei verzi

                   au licărit lumine,

Iar Domnul a văzut

                   Că tare este bine.

          Ecou de tulnic

Răsună între munți ecou de tulnic,

                   De dor, de jale, și de … nemurire;

Răzbate peste văi glasul de gornic,

                   Și-nmărmurită stă întreaga fire.

Și-o șoaptă-n zori din văi s-a fost rostit,

                   Un murmur cald, un tainic ciripit …

Se pogorau din munte dalbe neguri reci,

                   Să-ți lumineze calea  tainicei poteci;

Iar tu soseai pe  netede poteci de rai

                   Și-n visul meu mereu zână erai;

Chemările ce le rosteam veneau deșarte,

                   Căci tu pluteai departe, mai departe …

Iar cântecul de tulnic răsună tot mai sus,

                   De lacrimă, de jind și … preamărire;

Căci dragostea ne este dar adus,

                   Sub pavăza Celui Mai Sus de Fire.

        

         Lacrima

Nu vrei să-ți trimit

o lacrimă de dor,

să te alinte ușor?

Ți-aș scrie și o scrisoare

Cu lacrimi de soare,

Cu lacrimi de lună,

Să fim împreună.

Nu vrei să-ți trimit

Și un sideral cântec,

Cu vraja unui descântec,

Să mi te-aducă aproape –

Privire sub tainice pleoape?

Ți-aș spune și multe povești,

Când blând și drag mă privești,

Căci zâna mea bună tu ești –

O lacrimă de încântare,

            Pentru cer rugă, - ndurare.        

                      

Stejarul

      Stau tulburat sub umbra bătrânului stejar

Și simt cum vremea fuge, se scurge în zadar;

Doar  norii curg alene, îmi spun că tu nu ești –

Te regăsesc în spuza viselor, trecutelor povești …

Și te așez la poala lui,

                            Pe lina cărare-a dorului;

În Grădina mare a Raiului,

 La umbra stejarului -

Legământul cel mai sfânt

Între cer și-ntre pământ.

Hai să colindăm, umblând hoinar,

                            Spre-a fericirii-etern hotar.

Să mușc lacom, neostoit,

                            Din poama fructului oprit;

Și să m-așez tăcut în poala ta,

                            Să urmăresc uimit căzând o stea.

Stau alintat sub umbra bătrânului stejar

Și clipa nu-mi mai curge grabnic, în zadar …

Să ai un somn ușor, când noaptea se așează …

Din Lumea Îndurării Domnul  de sus veghează.

Confuz

Iubirea – o tainică vioară –

Cântă-năuntru, cântă și-afară,

Alungă durere, alungă și frig,

Eu numele-ți dornic îl strig …

Sufletu-mi pal e rece, confuz,

Și-mi răzbate-n tainic auz

Ecou din străinii ciulini,

Din flame, din rugul cu spini.

Cântec de nuntă răzbate,

Prin calme poteci căutate;

Alai de false, aspre viori

Răsună din noapte spre zori.

Ș-un clopot cu dangăt duios

Aluneca jos, tot mai jos …

Îmi sună în suflet, jalnic auz,

Mă lasă amar, mă lasă confuz..

      

        Incognito

Ieri am plecat în lume,

               Singur, și fără sentimente,

Și mi-au rămas în gânduri

               Doar pale .. sedimente.

M-am întâlnit, pe drum trecând,

               C-un searbăd cerșetor

Și n-am avut prin buzunar

               Măcar un bănișor.

Trecea pe stradă ș-un copil hoinar

               Și n-am găsit un ban prin buzunar … 

Prin parc zburdau copii gălăgioși –

N-am înțeles de ce erau …

                        Atâta de voioși!

N-am auzit, trecând prin vie,

               Nici glas de păsărele,

Iar pe-nserat nu mai visez,

               Înmărmurit ... sub stele.

Din geam vecina mi-a zâmbit

        Complice și cu drag,

Eu am trecut tăcut

        Și umilit al casei prag.

Nici florile din glastră-acum

               Parcă nu îmi mai plac,

Căci sentimentele-au murit …

                          Și amuțite zac.

M-ascund tăcut acolo,

                 În colțișorul meu,

Și parcă am uitat

               Că este-un Dumnezeu …
               (Oare ăsta să fiu eu?)

 

                               Mărturie

Cuvintele mele sunt grele,

           Cu humă sunt scrise,

           Cu lacrimi, cu vise,

Cu dor și nețărmurită jele.

Sunt rugul aprins,

           Cu flacără mare;

          Sunt izvoare adânci,

          Presărate cu zare.

Sunt cântece ascunse adânc sub răzor,

Sunt flamură mare și slovă cu dor.

Cuvintele mele sunt pură vibrație,

Parfumate cu mir și serafică grație:

Cuvintele mele-s șirag de mărgele,

Poleite cu aură, luminate de stele;

Sunt drumul întins către obârșie,

Căutare, chemare ce strașnic mă sfâșie ...

Când gându-i curat

Și faptele-s sfinte,

                        Atunci e prinos ... de cuvinte.

                                     Ispitire
 

Hai, dragă, diseară să cinăm împreună,

La apus de soare, sub răsărit de lună;

Să mușcăm lacom din văraticul măr,

Să anin în buclele-ți blonde o floare în păr.

Te-aș invita spre seară cu mine acolo-n rai,

Răzimată alene lângă pomul vieții să stai;

Șarpele veninos cu priviri aprige să ne măsoare,

Tu să-mi zâmbești galeș, dulce și-așa răpitoare.

Să cat slugarnic ca înspre-o nimfatică Evă,

Să mușc sălbatec din a mărului sevă;

Visul meu să se strecoare -  fluturaș tăcut -
Așeze pe mâna-ți pecete - un tainic sărut.

Credință

Mă zbucium, Doamne, mă frământ,

Pentru prea scumpul nost pământ.

Foaite străine, venetici,

S-au pripășit la noi, pe-aici,

Și haina de pe noi o iau –

Numai credința nu le-o dau!

Ne-au luat și apa din izvor,

Pădurea mândră-a munților …

Să facem doar pe placul lor.

Le dăm și brațele trudite,

Și palmele din greu muncite;

Picioarele ce-aleargă-n zori,

Pe frați, prieteni, pe feciori;

Și mamele cu prunc la sân,

Pentru străinul cel hapsân.

Și haina de pe noi o iau –

Numai credința nu le-o dau!

Ei fură tot ce pot fura,

Și sufletul ni l-ar lua;

Ne fac netrebnici și neghiobi,
Copiii noștri ni-i fac robi ...
Numai un gând rămâne sfânt:
Cât vom trăi pe-acest pământ,
De toate veți putea fura - 
Numai credința n-o vom da. 
C-avem pe lume-un singur Dumnezeu - 
Pecete pentru clipa în care ne e greu.

                                      Autumnală

Haide să tăcem și astăzi împreună,

Prin via-nmiresmată și sub clar de lună.

Și să ne îmbete izul strugurilor copți,

Sub farmecu-acestei  încântătoare nopți.

Cum aș putea eu zice: „Mie nu îmi pasă”,

Când clipa asta este atâta de frumoasă.

Deși draga ta ființă aicea nu mai este,

Ea e departe dusă, în lumea-i de poveste.

Văd a viei frunză încet-încet cum moare,

Dar rămâne-n strugur dulcea lui licoare.

Cât timp viața curge, simt că nu e just,

Dar păstrez în suflet al iubirii must.

Răsai să îmi zâmbești atâta de frumos,

Cu chipul tău cel sfânt și-așa de luminos ....

O blândă mângâiere plăcut să mă alinte,
Să simt iarăși fiorii aducerii-aminte.

Povestea caprei

 

În meditațiile noastre atâta de hazlii,

Cu precizări utile și chiar dragi îmi vii.

Și-ntreb: Între iubire și prietenie,

Care mai prețioasă va să fie?

……………………………………

Și ca să fie cât mai concludentă fraza,

Îmi spui: „Să-mpăcăm capra și varza”.

Despre capră știu că are „coarne”,

Că-i bună și pentru aleasă … carne;

E bună pentru lapte și pentru lână,

Și-i ființa cea mai blândă și mai bună.

Iar varza, știi, iute se prăjește,

Se pune-n oală și se dunstulește,

La masă-n grabă se servește.

Și iar te-ntreb acum și .... cu tărie,

Între iubire și prietenie,

Care mai întâi poate să fie,

A vieții-eternă temelie?

Morala.

O-nvățătură pentru cine are-urechi s-audă:

Capra mănâncă totdeauna cu plăcere varza crudă. 

                      Simple cugetări

Oamenii nu-s asemeni cu eternii zei,

Să poți crede așa fanatic, și orbește-n ei;

Suntem doar umbre pale pe pământ,

Nestatornici după chip și după gând.

Iar dacă-ți știi iubirea o cauză pierdută,

Nu te avânta ca-n luptă … la redută.

Dacă deții slăvita artă de-a iubi,

Din dragoste nu plângi în fiecare zi.

Iubirea nu-i o cârpă, s-o storci bine

Și s-o atârni pe-o sfoară la uscat,

S-arate mai frumos, mai parfumat,

Și-apoi s-o folosești … la bal mascat.

Nu e doar alb și negru în iubire;

E numai zbucium, dor și pătimire.

Și-atunci când de trădare sigur fii,

„După căruța ce n-așteaptă nu fugi.”

Iar dacă vrei să ai un rost în viață,

Cu iubirea nu poți merge … la piață.

Poate să se-aprindă precum un foc de paie,

Dar nu va fi nicicând o …vâlvătaie.

       Alint