Unire-n cuget și-n simțiri
30 noiembrie, 2010. O zi obișnuită de școală. Mă îndreptam spre careu printre elevii gureși. Mă așteptam la un discurs cu personalități politice, de care m-am cam săturat, ca să fiu sincer. Și, spre bucuria mea, a fost altfel. Cu emoții în suflet am ascultat intonarea Imnului Național și pentru o clipă parcă am revăzut Catredala de la Alba Iulia, ce a consfințit idealul de unitate națională. Despre ideea de unitate națională a vorbit, în cuvinte sincere și fără grandomanie politicianistă, prof. Dărău Paula. Și așa, cu pietate, trebuie să vorbim și să gândim despre acest moment de excepție - consfințirea unității naționale pe 1 decembrie 1918. De obicei copiii sunt gălăgioși în careuri și nu-i prea interesează ce se spune, dar cred că de data aceasta au fost captivați de cele ce au urmat. Eleva Morcan Cristina, din cl. a XI-a B, a recitat cu mare emoție și adevărat talent poezia regretatului poet Adrian Păunescu, cu un titlu atât de sugestiv – Mamă țară. Nici nu se putea mai bună alegere, care vine și ca un elogiu adus celui care a umplut de lacrimi și speranțe sufletele a mii și mii de tineri însetați de frumos și adevăr. Eram tânăr și ascultam cu sufletul la gură transmisiunile directe la radio ale cenaclului „Flacăra”, condus cu dăruire și pricepere de poetul Adrian Păunescu. L-am cunoscut și direct pe poet, la Țebea, după ce au ajuns la putere „democrații”, cei care nu i-au pus la dispoziție scena, pentru că era „comunist” și se chinuia să vorbească mulțimii de la un microfon conectat la o baterie a mașinii, ce se descărcase. L-am rugat, cu lacrimi în ochi, să vorbească direct, pentru că avea suficient public și cu toții eram foarte aproape, la 2-3 metri distanță. A cântat și a recitat dumnezeiește, sfidând ignoranța și aroganța mai marilor zilei. Pe scenă se perindau tot felul de „personalități” politice ale vremii, partide ce-și făceau o propagandă mincinoasă. Nimeni nu s-a străduit să-l ajute pe poet, care o fi având și el păcatele lui, dar măcar demnitate a avut până în ultima clipă a vieții. Odihnească-se în pace! Dar să revenim la ale noastre, la acest careu ce s-a desfășurat fără propagandă fals patriotică și de aceea elevii au devenit și mai atenți, când, prin grija d-lui profesor Bocu Ioan, s-a reprezentat cu mare succes … de public sceneta Moș Ion Roată și Unirea, după Ion Creangă. Am văzut o reprezentare mai mult decât convingătoare, în care s-au implicat elevi din cl. a IV-a. Se simțea în sufletul lor plin de sinceritate emoția reprezentării – nimic fals, nimic ….. ocazional. Gesturile erau sincere și verva pe măsură. A existat și un moment comic, primit sincer de copii, referitor la bolovanul (o cutie pirpirie de carton) ce trebuia purtat numai de țăranul român. Poate copiii s-or fi gândit că nu e bine ca și în zilele noastre „bolovanul” să fie destul de greu și să-l ducă în spate tot poporul român și fără implicarea „boierilor” (citește – politicienii). Nu știu dacă și copiii au perceput așa întâmplarea, dar numai faptul că au fost receptivi și au râs cu poftă este un fapt pozitiv. Îl traduc așa: câtă vreme ne mai amintim de cei care s-au jertfit pentru unitatea națională, câtă vreme mai găsim în sufletul nostru dragostea de viață și de țară, nimic nu e pierdut. Adaug și îndemnul: Sărbătoriți cu bucurie în suflet ziua de 1 Decembrie, Ziua Națională a României.Reporter: prof. Pogan Mihai
30 noiembrie, 2010. O zi obișnuită de școală. Mă îndreptam spre careu printre elevii gureși. Mă așteptam la un discurs cu personalități politice, de care m-am cam săturat, ca să fiu sincer. Și, spre bucuria mea, a fost altfel. Cu emoții în suflet am ascultat intonarea Imnului Național și pentru o clipă parcă am revăzut Catredala de la Alba Iulia, ce a consfințit idealul de unitate națională. Despre ideea de unitate națională a vorbit, în cuvinte sincere și fără grandomanie politicianistă, prof. Dărău Paula. Și așa, cu pietate, trebuie să vorbim și să gândim despre acest moment de excepție - consfințirea unității naționale pe 1 decembrie 1918. De obicei copiii sunt gălăgioși în careuri și nu-i prea interesează ce se spune, dar cred că de data aceasta au fost captivați de cele ce au urmat. Eleva Morcan Cristina, din cl. a XI-a B, a recitat cu mare emoție și adevărat talent poezia regretatului poet Adrian Păunescu, cu un titlu atât de sugestiv – Mamă țară. Nici nu se putea mai bună alegere, care vine și ca un elogiu adus celui care a umplut de lacrimi și speranțe sufletele a mii și mii de tineri însetați de frumos și adevăr. Eram tânăr și ascultam cu sufletul la gură transmisiunile directe la radio ale cenaclului „Flacăra”, condus cu dăruire și pricepere de poetul Adrian Păunescu. L-am cunoscut și direct pe poet, la Țebea, după ce au ajuns la putere „democrații”, cei care nu i-au pus la dispoziție scena, pentru că era „comunist” și se chinuia să vorbească mulțimii de la un microfon conectat la o baterie a mașinii, ce se descărcase. L-am rugat, cu lacrimi în ochi, să vorbească direct, pentru că avea suficient public și cu toții eram foarte aproape, la 2-3 metri distanță. A cântat și a recitat dumnezeiește, sfidând ignoranța și aroganța mai marilor zilei. Pe scenă se perindau tot felul de „personalități” politice ale vremii, partide ce-și făceau o propagandă mincinoasă. Nimeni nu s-a străduit să-l ajute pe poet, care o fi având și el păcatele lui, dar măcar demnitate a avut până în ultima clipă a vieții. Odihnească-se în pace! Dar să revenim la ale noastre, la acest careu ce s-a desfășurat fără propagandă fals patriotică și de aceea elevii au devenit și mai atenți, când, prin grija d-lui profesor Bocu Ioan, s-a reprezentat cu mare succes … de public sceneta Moș Ion Roată și Unirea, după Ion Creangă. Am văzut o reprezentare mai mult decât convingătoare, în care s-au implicat elevi din cl. a IV-a. Se simțea în sufletul lor plin de sinceritate emoția reprezentării – nimic fals, nimic ….. ocazional. Gesturile erau sincere și verva pe măsură. A existat și un moment comic, primit sincer de copii, referitor la bolovanul (o cutie pirpirie de carton) ce trebuia purtat numai de țăranul român. Poate copiii s-or fi gândit că nu e bine ca și în zilele noastre „bolovanul” să fie destul de greu și să-l ducă în spate tot poporul român și fără implicarea „boierilor” (citește – politicienii). Nu știu dacă și copiii au perceput așa întâmplarea, dar numai faptul că au fost receptivi și au râs cu poftă este un fapt pozitiv. Îl traduc așa: câtă vreme ne mai amintim de cei care s-au jertfit pentru unitatea națională, câtă vreme mai găsim în sufletul nostru dragostea de viață și de țară, nimic nu e pierdut. Adaug și îndemnul: Sărbătoriți cu bucurie în suflet ziua de 1 Decembrie, Ziua Națională a României.
