Lansare de carte
Cuvintele din titlul acestui articol ne trimit cu gândul la un eveniment deosebit, marcat de prezența unor iubitori de carte într-o librărie, de obicei, când se face o recenzie, o prezentare a unei cărți noi, când spune câte ceva și autorul cărții, și, nu în ultimul rând, mai dă și niște autografe. Se pot alege și alte medii propice, cum ar fi careurile în cazul școlilor. Însă mie personal nu mi-au plăcut niciodată „festivismele” de acest fel, printre altele prin faptul că o carte nu se scrie nici ușor și nici pentru sine, ci pentru „receptor”, pentru cititor. Truda celui care a zăbovit asupra slovei nu mai are nici o importanță, căci stăpân devine cititorul. Ca autor, m-a interesat întotdeauna dacă cele scrise au un ecou favorabil, dacă am fost bine înțeles. Despre felul cum a fost primită cartea mea, intitulată simplu și sugestiv Bacalaureat 2011, de către elevii mei, căci pentru ei am scris-o, vreau să vă vorbesc în continuare. Și aceasta am exprimat-o clar în Preliminariile cărții, unde precizam:
„Această carte nu se dorește a fi o replică la cărțile publicate de minister și care umplu librăriile în fiecare an pentru a ajuta, chipurile, pe cei care susțin examenul de bacalaureatul. Cartea mea se vrea a fi doar rodul experienței de la catedră, oferind celor interesați nu subiecte și soluții pretențioase și prețioase, ci formulări de subiecte de exigență medie, însoțite de rezolvări și soluții orientative. Ea va folosi mai degrabă celui care stăpânește cât de cât materia și îl ajută să se orienteze printre mulțimea de subiecte. Am respectat programa propusă de minister, deși nu întotdeauna mi s-a părut a fi coerentă și bine structurată, ci mai degrabă confuză. Cred că prea desele schimbări ale programei, după modelul european, nu ajută pe nimeni, ci derutează pe toată lumea, pe profesori și pe elevi deopotrivă. Mai mult, devine o programă superficială și artificială, care uită de cei pentru care trebuie concepută, de nivelul elevilor cu un anumit „orizont de așteptare”. Pentru a salva această situație, profesorul de la clasă trebuie să intervină prompt, să salveze ce se mai poate salva.”
Credeți că a citit cineva această precizare ? Când au văzut că apar cu cartea, nu toți, desigur, au avut o reacție de nemulțumire, ce se putea citi pe fața lor. Puțini au avut dorința de a răsfoi cartea, să vadă despre ce scriu acolo, chiar dacă titlul arăta clar că am scris o carte pentru a-i ajuta la examenul de bacalaureat. Cel mult dacă cineva remarca faptul că este tipărită excelent prin sprijinul Editurii Gutenberg Arad, cărora le mulțumesc și pe această cale. Și dacă reacțiile s-ar fi limitat numai la atât, parcă tot nu ar fi fost rău.
Mă îngrijorează nespus repulsia față de cartea scrisă cu atâta trudă. Este un refuz al culturii cu niște cauze adânci, pe care mai marii de la minister nu le văd sau le ignoră în numele alinierii la standardele europene. Avem o lege a educației nouă ce nu mă convinge în nici un fel pentru că e centrată pe aspecte administrative, și nu în ultimul rând politice, și nu s-au gândit „propunătorii” ce să facem ca elevul să nu aibă amintita repulsie față de carte. Cui folosesc aceste „standarde europene”, dacă grija față de elev nu mai este „obiectivul” de seamă, dacă noua Lege a învățământului nu este una „organică”, una izvorâtă din sufletul românesc și care să servească românilor și nu străinilor. Nu credeți că servilismul față de U.E., mai ales în cultură, are urmări nefaste și de durată? Ce fel de generație va fi aceea care „copiază” modele de cultură și uită de tradițiile culturale românești, sau care refuză categoric actul de cultură? Mă întreb și vă întreb. Cine are urechi de auzit să audă!
