„Cântecul obârșiei”
în Țara Oașului
Încep consemnarea acestui eveniment amintind sentimentul ce a stăpânit
sufletul meu de-a lungul celor două zile petrecute cu ocazia excursiei
în Maramureș: raiul biblic se află în România. Pe unde vei rătăci, pe unde te vor purta pașii, vei simți vitalitatea
neamului nostru, cu rădăcini adânci în istoria zbuciumată și plină de
jertfe, cu acel „cântec al obârșiei”, despre care amintește L. Blaga,
atât de prezent mai ales în Maramureș,
în Țara Oașului, leagăn de spiritualitate românească. (Pe această cale
aducem mulțumiri d-lui primar Feieș Gheorghe pentru surpriza de Ziua
copilului și Ziua învățătorului).Click! Galerie de imagini!
Ce să vă spun … și vremea a ținut cu noi, cum se zice: nici un strop de
ploaie, soare și căldură în suflet și în natură. Așa am ajuns la ora
amiezii la Satu Mare: orașul în sărbătoare, cu oameni veseli, cu
spectacole în aer liber – doar era Ziua Orașului. Totul minunat, că
nu-ți venea să mai pleci. Și mă uitam ce construcții minunate are
centrul orașului. Le-au făcut comuniștii? Nu … Omul de rând, cu
sacrificii și cu harul creației. Românașului îi place să îmbrace într-un
„strai de purpură și aur” tot ceea ce-l înconjoară și știe să treacă peste momentele grele ale vieții. De asta m-am convins încă o dată revăzând Cimitirul Vesel de la Săpânța. În spiritul aceluiași „cântec al obârșiei” s-a găsit un om din Săpânța să râdă de moarte, să facă haz de necaz, cum mai zice românul, și a scris asta pe crucile din cimitir, ca o „revoltă a fondului nostru nelatin”, dacic, dârz și
demn, cum ne spune același L. Blaga. Vitalitatea oșanului o vedem la
oamenii locului, ce mai fac și ei un bănuț în aceste zile tulburi,
expunând arta locală reprezentată artizanal. Încheiem prima zi cu un
popas peste noapte la Ocna Șugatag, la Pensiunea Salina, unde am fost
foarte bine primiți, cu cântec și voie bună, cu servire excelentă și o
ambianță plăcută, pentru că tocmai avea loc o nuntă. Totul minunat!
A doua zi mergem la Mănăstirea Bârsana, cunoscută pe plan european,
atestată de pe la anul 1300, zic colegii, cu edificii construite în
stilul arhitectonic local, cu multă construcție în lemn. Imaginați-vă o
duminică dimineața însorită, într-un peisaj de munte, un soare vesel și o
adiere de aer curat de munte, la care se adaugă glasul molcom al
preotului și corul de măicuțe. Oamenii ascultau pios slujba și o lacrimă
se prelingea sfielnic. Acesta este sufletul românului, cu adâncimile
lui de simțire și pe care nu ni-l poate fura nimeni, un „cântec al
obârșiei”. Dar respectul pentru portul oșenesc specific ? Să nu mai spun
ce frumos erau gătite să vină la biserică, la slujbă oșencele. Nu prea-mi
găsesc cuvintele pentru a vă spune cât de mult mi-a plăcut acolo în
munți, în liniștea aceea deplină și parcă simțeam protecția divină,
spiritul creștin ocrotitor. Nu mai vroiam să plecăm! Asemenea clipe sunt
unice! Ele dau ceea ce azi numim „gândire pozitivă”. Numai că tot ce-i
frumos nu ține mult, iar noi ne-am oprit și la Memorialul Durerii de la
Sighet, de fapt, închisoarea unde au suferit și au murit în perioada
comunistă cei care au avut
respect și considerație pentru tradițiile românești, pentru chemarea
„obârșiei”! Așa-i viața … e o „excursie” și are de toate! Dar nu trebuie
să lipsească din acest „cântec” al vieții lucrurile simple: să privești
cu drag la cel de lângă tine, să spui o glumă, să faci un gest simplu,
sau, cum se zice, să lași loc de bună ziua. De aceea, pentru mine
această excursie a fost mai mult un periplu sentimental. Cu simpatie!
