luni, 2 noiembrie 2015


                  Zilele școlii – dialog între generații

            Pentru Liceul Teoretic Sebiș perioada 22–23 octombrie 2015 a reprezentat un moment deosebit: desfășurarea Zilelor școlii sub semnul unui dialog între generații. Încă de joi dimineața în curtea școlii era multă agitație la standurile frumos ornamentate într-o autentică atmosferă autumnală de sărbătoare. Profesori și elevi s-au străduit ca totul să arate bine și frumos.
            Festivitățile s-au desfășurat la Casa de cultură a Consiliului Local Sebiș cu sala plină și într-o ambianță plăcută creată de fanfară, de corul și de echipa de dansuri a școlii. Doamna Director Costea Angela a deschis aceste festivități cu intonarea Imnului național și cu un tedeum susținut de preoți, anunțând și prezența unor oaspeți de seamă, printre care reprezentanți ai Primăriei şi ai Consiliului Local, ai ISJ Arad și ai Poliției Orașului Sebiș, ai Universității „Vasile Goldiş” Arad. La acest eveniment au fost invitați și au participat un număr mare de foști profesori ai Liceului Teoretic Sebiș. Festivitățile s-au încheiat cu o piesă de teatru şi cu 32 de premii acordate elevilor participanți la olimpiade, la concursurile școlare și la competițiile sportive.
Cea de-a doua zi a fost dedicată „Zilei armatei”. Au fost prezenți reprezentanți ai armatei de la Centrul Militar Județean Arad care au vorbit despre specificul armatei românești și realizări deosebite ale acesteia. Activitatea a continuat cu prezentarea armamentului din dotare în curtea școlii, moment foarte apreciat mai ales de cei mici. În paralel s-au desfășurat și activități sportive cu meciuri de fotbal la care au fost invitați și elevi de la liceul din Gurahonț. De asemenea, un moment interesant a fost cel de sculptură în fructe și legume, realizat de către elevii din clasele mici.
Activitățile s-au încheiat vineri seara cu Balul bobocilor, într-o atmosferă caldă, de bună dispoziție, sub coordonarea claselor a XI-a. Ca noutate, desfășurarea balului a avut la bază o scenetă imaginată și pusă în scenă de către elevii clasei a XI-a C.
O întrebare s-a auzit pe parcursul acestui eveniment deosebit din viața școlii, venită de la elevi: Când mai facem o activitate asemănătoare? Răspunsul este unul retoric, o mărturie a unui eveniment cu succes deplin.

                                                           Prof. Pogan Mihai