Bacalaureat de ... doi lei

Abia s-au stins emoţiile bacalaureatului de anul acesta şi ar fi, cred, momentul unei retrospective. Evenimentul a debutat sub aceeaşi marcă a incertitudinilor în privinţa examinatorilor: că e criză, că nu sunt bani pentru o plată onorabilă a profesorilor examinatori, ca în final să fie puşi profesorii în faţa faptului împlinit - plătiţi pe jumătate în raport cu anul trecut, sau chiar mai puţin, dacă ţinem cont de impozitarea acestei brume de bani. Există o expresie românească ce se potriveşte aici: din nou guvernanţii „au făcut o treabă de doi … bani”. Dar să lăsăm banii la o parte şi s-o spunem curat: majoritatea profesorilor s-au dus la bacalaureat pentru că aşa le-a cerut conştiinţa de adevărat dascăl, devotaţi acestei nobile profesii, au făcut-o pentru elevii pe care i-au pregătit timp de patru ani şi care meritau să li se ofere o şansă. De aceea, chiar dacă iniţial nu m-am înscris pentru participare la bacalaureat, am acceptat la solicitarea inspectoratului, fără să pun problema banilor. Şi am făcut bine, căci la proba orală am fost extras pentru liceele arădene „Moise Nicoară” şi „Ghiba Birta”. Elevii au răspuns frumos, chiar dacă biletele de oral conţineau texte nonficţionale, cu aceiaşi itemi pentru toate biletele, itemi ce nu rare ori se potriveau ca nuca-n perete, nu aveau relevanţă pentru ideea şi specificul textului. Ba a mai existat şi un model dat de înalta comisie şi elevul trebuia să vorbească despre „obiectivitatea” sau „subiectivitatea” textului ca perspectivă narativă. Au fost cazuri, nu în comisia mea, când părinţii s-au revoltat pentru că profesorii au pus întrebări şi nu au lăsat elevii să vorbească, respectând tipicul. Absolut hilară situaţie şi atunci mai vorbesc „specialiştii” despre activizarea elevilor, când li se dau modele pe care trebuie doar să le reproducă – apropo şi la cărţile editate în acelaşi scop de aceiaşi „specialişti”, cu răspunsuri date la subiecte, cu sinteze bine gândite şi bine plătite. Mai simplu, elevul e îndemnat să copieze, nu să gândească, să dea răspunsuri originale, „subiective”. Aceeaşi situaţie şi la proba scrisă: subiect frumos, cu text din Blaga, cu eseu argumentativ despre iubire şi cu un eseu structurat despre un roman psihologic din perioada interbelică. Dar pentru corector – jale: subiecte copiate după diferite surse, parcă trase la serox, cu aceleaşi răspunsuri şablon furate de prin acele cărţi model despre care vorbeam. Şi atunci se ridică o voce ameninţătoare dinspre inspectorat: o să discutăm la toamnă cu cei care au dat note prea mari. Sfatul meu: mai bine ar discuta „specialiştii” între ei ce e de făcut ca bacalaureatul să fie un moment de mândrie pentru profesori şi elevi şi nu o treabă de … doi bani, cum a fost bacalaureatul şi anul acesta. Vacanţă plăcută ! Prof. Pogan Mihai